Reclame
Francezul Lluis Colet, în vârstă de 62 de ani, a susţinut cu succes un discurs timp de cinci zile şi patru nopţi, însumând nici mai mult, nici mai puţin de 124 de ore, petrecute în faţa bufetului gării din oraşul Perpignan, timp în care nu a dormit şi a luat doar mese uşoare pentru ca discursul să nu îi fie perturbat, informează Mediafax.
În urma acestei lungi alocuţiuni, cei trei inspectori de la Cartea Recordurilor care l-au omologat, dar şi ceilalţi ascultători, diverşi instrumentişti şi solişti, care l-au acompaniat, au aflat informaţii interesante despre Salvador Dali, pictorul pe care Lluis Colet îl venerează, şi despre cultura catalană, căreia i-a fost dedicat acest nou record.
Francezul deţinuse acest record încă din 2004, vorbind fără întrerupere timp de 48 de ore, dar a fost detronat de un indian, care a mărit miza până la 120 de ore, timp în care a vorbit fără pauză. Lluis Colet este consilier municipal, dar şi ghid la muzeul artelor şi tradiţiilor catalane.
Cum sa vorbesti 124 de ore in continu?
Antena3.ro
" Meet My Blog, este un meating al bloggerilor din Romania si asta ONLINE. Nu vor fi invitati bloggeri ca zoso, arhi, fulgerica, piticu sau altii, deoarece sunt mult prea avansati.Si sigur nu se vor prezenta.
Vor exista editii de Meet!My Blog odata la cateva luni, NU IN FIECARE ZI/SAPTAMANA. La Meet!My Blog, nu se poate auto-invita. Vor fi invitati bloggeri in numar de 10 pana la 20 de bloggeri. Bloggeri vor fi invitati prin E-MAIL!
Bloggeri ce doresc o invitatie la Meet!My Blog, trebuie sa aiba minim 1 luna vechime si peste 50 de vizite unice(pentru experienta)
DACA VREI SA PARTICIPI LASA AICI E-MAIL SI LINK CATRE BLOGUL TAU! MAI ADUC SI ALTI PRIETENI(BLOGGERI) SA SE INSCRIE PENTRU O USURARE A INCEPERI EDITIEI I Meet! My Blog.
Meet!My Blog va avea si un domeniu propriu, deasemenea va fi un live chat.
La Meet!My Blog, se vor discuta:
-Optimalizarii la versiunea wordpress 2.7
-Pluginuri folositoare
-Search engine optimization(SEO)
-Tipps&Tricks
-Popularizarea blogului
-Ideei personale
-Proiecte personale si de viitor( care pot fi puse in aplicare de meet-myblog )
Orice propuneri si sugestii le puteti face la Y!M : robby.steel ( cand adaugati va rugam sa lasati motivul meet-myblog )"
Si dati si voi la randu vostru mai departe, sa adunam cat mai multi... :-)
De-a lungul timpului, whiskey-ul a inceput sa fie din ce in ce mai consumat si mai apreciat la nivel mondial. Star cu rol principal si in perioada prohibitiei din Statele Unite, whiskey-ul, in special cel de provenineta canadiana, era adus ilegal in Statele Unite, pentru a fi apoi vandut la preturi foarte mari. O sticla de whiskey ajungea la sume fabuloase. Insa oricat de mari erau cifrele la acea vreme, nimic nu se compara cu 38.000 $, suma la care este evaluata momentan cea mai scumpa sticla de whiskey din lume.Daca pana acum cateva zeci de ani interesul pentru whiskey-ul foarte rar sau single-barrel nu era foarte ridicat, in ultima decada acesta a crescut foarte mult. Acum se cauta whiskey cat mai vechi si daca se poate, doar editii limitate, care sa individualizeze cumparatorul, fara doar si poate selectiv si exclusivist in materie de arome... In acest sens au aparut si magazine specializate pe comercializarea de whiskey din colectii rare sau limitate.
Cea mai scumpa sticla de whiskey din istorie se pare ca este „The Macallan Fine and Rare Collection, 1926, 60 Years Old”. Aceasta a fost vanduta la pretul de 38.000 de $. Cum stocul s-a epuizat, nu ne ramen decat sa vorbim despre el... Totusi, pentru cei interesati de savoarea celui mai scump whiskey, il pot degusta Borgata Hotel Casino & Spa din Atlantic City, unde un pahar cu licoarea pretioasa costa 3.300 $, o suma deloc accesibila omului de rand. Dar daca iti permiti sa renunti usor la aceasta suma, cu siguranta vei vrea sa te bucuri de gustul unic al unei „picaturi de istorie”.Cel mai scump whiskey pe care inca il poti cumpara este: „The Macallan Fine & Rare Collection, 1939, 40 Years Old”. O sticla costa nu mai putin de 10.125 $. Acest whiskey a fost scos din butoaie si trecut in sticle in anul 1979, odata cu implinirea a 40 de ani de invechire naturala. In anul 2002 colectia „Fine & Rare” a fost reimbuteliata pentru obtinerea consistentei. Acest tip de whiskey este descris ca avand o puternica aroma de lemn, impregnata odata cu cei 40 de ani de invechire in butoaie, insa criticii il considera si un whiskey dulce cu aroma de fructe.
Cel mai scump „Blended Scotch” din lume este „Chivas Regal Royal Salute, 50 Year Old”. Acesta a fost oferit spre vanzare in 2003, cu ocazia aniversarii a 50 de ani a reginei Elisabeta a II-a. Au fost imbuteliate doar 255 de sticle, si pretul unei sticle devenind astfel foarte ridicat, aproximativ 10.000 $.Decantorul sticlei de „Royal Salute” este realizat din portelan care imita granitul, iar eticheta este reprezentata de o placuta din aur de 24 k, gravata si decorata cu argint. Ambalajul sticlei este facut din stejar masiv.
Cel mai scump „Highland Whiskey” este „Glen Garioch, 1958, 46 Year Old”, cu un pret de vanzare de 2.600 de $. Creat in partea de nord a Scotiei, a fost imbuteliat in doar 328 de sticle si este bogat in aroma de lemn ‚imprumutata' de la butoaiele in care a fost pastrat.
Cel mai scump „Islay Whisky” este „Bruichladdich 40 Year Old”. In asteptarea unor noi produse puse la maturat de Jim McEwan, maestru al distileriilor „Bruichladdich”, va puteti delecta cu cel deja existent, vechi de 40 de ani. Pretul unei astfel de sticle ajunge la 2.500 $.
*primu lucru e logic ca nu vreau sa mor virgin... :-))
*al doilea lucru sa ma impac cu toti cu care m-am certat...
*iar al treilea lucru sa dau o petrecere cu toti cei pe care ii cunosc
Vreau sa luati toti leapsa, daca vreti, dar in special o dau mai departe lui Steel ca sa fie macar unul :-)
Daca nu vreti sa o luati, lasati comentariu cu cele 3 lucruri :-P

Şi voi sunteţi pregătiţi? Eu pe ultima sută de metri am găsit unde să petrec... cu ajutorul unui prieten, mergem cu alţi priteni, în total 30 la o pensiune... Am avut noroc, altfel stăteam acasă...
Voi ce faceţi? Unde întâmpinaţi 2009-le?
Vreau să mulţumesc vizitatorilor care intră pe blog şi lasă comentarii... Mulţumesc foarte mult că susţineţi blogul şi sper să nu mă lăsaţi baltă... :-)
Eu vă doresc un an nou fericit şi toate urările posibile! Să ne vedem cu bine şi la anul...
Toţi ştim cum e să ai febră musculară după ce faci puţină mişcare... Poate ştiţi sau poate nu, am cules câteva informaţii de pe google... Dacă vă ajută cu ceva sau ştiţi alte metode lăsaţi un comment :-D
Febra musculara este cauzata de acumularea de acid lactic la nivel muscular. In general, ea este provocata de efortul anaerob. Cand toti muschii te dor, cea mai mare dorinta a ta este sa te trantesti in pat si sa nu te mai misti de acolo. Mare greseala! Vei vedea ca febra se amelioreaza pe masura ce faci mai multa miscare, pentru ca miscarea antreneaza metabolizarea acidului lactic. De asemenea, mai poti incerca sa faci dusuri sau bai calde, care te relaxeaza si dilata vasele de sange.
De obicei, cand facem febra musculara luam imediat aspirina. Aspirina nu ajuta la "vindecarea" febrei, ci blocheaza numai receptorii de durere, asa ca febra nu va trece mai repede cu ajutorul ei.
Multe persoane (chiar anumiti antrenori de fitness) judeca intensitatea unui antrenament dupa cat de puternica este febra musculara dupa aceea. Este o greseala - durerile insuportabile uneori nu arata decat faptul ca ai facut prea mult efort, prea brusc. Rezistenta la antrenament se creste treptat. Pentru inceput, este bine sa lasi macar o zi de pauza intre sedintele de fitness, pentru ca muschii sa se poata "odihni". Iar daca tii neaparat sa evaluezi sedintele, fixeaza-ti niste "tinte" (de exemplu, sa rezisti o ora pe banda de alergare intr-o luna) si incearca sa le atingi pe acestea.
Nici exercitiile fizice nu mai sunt ce au fost. In lume, a aparut un nou tip de sportivi, cei virtuali. Vorbim de tinerii care nu mai bat mingea pe maidan, ci stau in fata monitorului si practica jocurile pe calculator.
Pot fi recunoscuti nu dupa corpul bine antrenat, ci dupa ochii rosii de nesomn sau dupa mainile antrenate sa alerge pe tastatura. Fenomenul a luat o amploare mare, iar sportivii virtuali au inceput sa formeze echipe si sa se lupte intre ele la campionatele mondiale.
Faceti cunostinta cu echipa TeG, formata din 6 tineri care alearga, fac salturi sau practica fotbalul… pe calculator.
Mircea, de 23 de ani, PeRRy in lumea virtuala, este capitanul, antrenorul si managerul echipei. A facut din sporturile online mai mult decat o pasiune. Lunar, reuseste sa adune din concursurile la care participa cate 500 de euro. Pentru a avea performanta, se antreneaza zilnic impreuna cu echipa sa. Astfel, a inchiriat un apartament in zona Crangasi din Bucuresti, unde jocurile online continua tarziu in noapte.
Marius este cel mai tanar membru al echipei. Desi abia clasa a 11-a, datorita antrenamentelor, a ajuns sa fie unul din cei mai buni. Doar e printre cei care au castigat locul III, anul trecut, la un campionat european.
Un antrenament virtual se deosebeste de unul clasic. Nu se pune problema de miscare si se desfasoara oarecum in liniste… pana la victorie.
In prezent, peste 200.000 de romani sunt inregistrati pe forumurile oficiale de jocuri si practica asa-zisele sporturi virtuale. In total, in Romania exista circa 300 de astfel de echipe. Multe au reusit sa ocupe locuri fruntase la campionatele mondiale, din ultimii ani.
Medicii avertizeaza insa ca tinerii, care stau prea mult in fata calculatorului, risca sa devina dependenti de computer si sa aiba mari probleme emotionale in viata reala.
Sursa: Protv.ro
Deci Perry face 500 euro/luna si asta face de ceva timp…
E un mic sfat pentru cei care-i pasioneaza concursurile, dar nu numai pentru ca ar fi bine daca ati participa, daca nu stiati adresa blogului vostru conteaza foarte mult pentru cei care va viziteaza, intra mai usor in memorie adresa ta micuta, decat o adresa blogger lunga si neinteleasa, fa-te un brand. Dupa ce castigi poti alege din varietatea extensiilor de domeniu, .com .net .org si altele. Esti instiintat printr-un e-mail. Fratikule ai castigat alegeti adresa.
Aici este adresa pentru a te inscrie
Următoarele opt strategii va încurajează sa ganditi productiv si nu reproductiv pentru a găsi soluţii la probleme. Aceste strategii sunt similare cu felul in care au gândit geniile creatoare din arta, stiinta si industrie de-a lungul istoriei.
1. Priviţi o problema in mai multe feluri si gasiti noi perspective pe care nimeni altcineva nu le-a găsit (sau publicat!)
Leonardo da Vinci credea ca pentru a cunoaşte forma unei probleme trebuie sa începi prin a invata cum sa o restructurezi prin metode diverse. Era de părere ca prima perspectiva asupra unei probleme este prea subiectiva. Adesea, problema in sine este reconstruita astfel încât devină una cu totul noua.
2. Vizualizaţi!
Când Einstein se gândea la o problema a găsit necesara formularea acesteia in cat mai multe feluri cu putinţa inclusiv reprezentarea prin diagrame. Astfel vizualiza soluţiile si credea ca numerele si cuvintele ca atare nu joaca un rol important in procesul gândirii sale.
3. Produceţi! O caracteristica de baza a unui geniu este productivitatea.
Thomas Edison deţinea 1.093 patente. Si-a asigurat propria productivitate prin faptul ca si-a acordat sie si asistenţilor şai idei. Intr-un studiu ce cuprinde 2.036 oameni de stiinta de-a lungul istoriei Dean Keith Simonton de la Universitatea din California pe Davis a găsit ca cei mai respectaţi oameni de stiinta au produs nu doar lucrări de referinţa ci si multe lucrări “proaste”. Nu le era teama sa dea greş sau sa producă mediocritati.
4. Incercati combinaţii noi. Combinaţi si recombinaţi idei, imagini si gânduri in combinaţii diferite indiferent cat de neobişnuite sau ciudate ar părea.
Legile ereditatii pe baza cărora stiinta moderna a geneticii se bazează se datorează călugărului austriac Grego Mendel care a combinat matematica si biologia pentru a crea o noua stiinta.
5. Formaţi noi relaţii; faceţi conexiuni intre subiecte diferite.
Da Vinci a forţat o legătura intre sunetul unui clopot si a unei pietre ce loveşte apa. Aceasta i-a dat ocazia sa inteleaga faptul ca sunetul calatoreste in unde. Samuel Morse a inventat staţii pentru semnale telegrafice.
6. Ganditi in opoziţie.
Fizicianul Niels Bohr credea ca daca apropii lucruri care se opun si apoi anulezi gândurile, mintea ta se deplasează spre alt nivel. Abilitatea sa de a-si imagina lumina ca particula si ca unda a dus la concepţia sa asupra principiului complementaritatii. Anularea gândului (logicii) poate oferi mintii dvs. ocazia sa creaţi o noua forma.
7. Ganditi metaforic.
Aristotel considera metafora drept un semn al geniului si credea ca omul care avea capacitatea de a percepe similaritatile intre doua zone separate de existenta si de a le corela era o persoana deosebita.
8. Pregatiti-va pentru şansa.
Ori de cate ori încercam sa facem ceva si eşuam ajungem sa facem altceva. Acesta este primul principiu al unui accident creativ. Eşecul poate fi productiv doar daca nu ne concentram asupra sa ca asupra unui rezultat neproductiv. In schimb, analizam procesul, componentele acestuia si cum putem sa le schimbam pentru a ajunge la alt rezultat. Nu va intrebati “De ce am eşuat?” ci mai degrabă “Ce am creat?”










Pentru cei care nu ştiu cum să le ia (deşi ştiu toţi), click dreapta pe bannerul care îl doriţi şi Save Image as.... Enjoy!
A facut referire la temă... Şi am să incerc s-o schimb cât mai curând... Poate am sa ma pun şi eu să fac review-uri.... :-D
Dacă cunoaşteti ceva site-uri cu teme vă rog lăsaţi un comentariu cu numele lui... Mulţumesc!
La mine Moşul a încurcat zilele şi a venit mai repede... ca şi lu Spaic, mie mi-a adus haine... eu nu i-am scris, că dacă îi scriam îl rugam să-mi aduc un mouse mai modest :-D... Nah gata cu detalile să nu ziceţi că mă laud... Vreau sa dau mai departe leapşa lui Bogdănel , dar puteţi să o luaţi toţi...
![]() |
Africana - Ek is lief vir jou!
Albaneza - Te dua!
Araba - Ohiboke (el ei), Nohiboka (ea lui sau el lui)
Armeana - Yes kez si'rumem!
Basca - Maite zaitut!
Bosniaca - Volim te!
Bulgara - Obiceam te!
Catalana - T'estimo!
Sarbo-croata - Volim te!
Ceha - Miluji tev!
Daneza - Jeg elsker dig!
Olandeza - Ik hou van je!
Engleza - I love You!
Esperanto - Mi amas vin!
Estona - Mina armastan sind!
Filipineza - Iniibig kita!
Finlandeza - (Md) rakastan sua!
Franceza - Je t'aime!
Germana - Ich liebe dich!
Greaca - S'ayapo!
Hawaiiana - Aloha wau ia 'oe!
Ebraica - Anee ohev otakh (el ei), Anee ohevet otkha (ea lui), Anee ohev otkha (el lui), Anee ohevet otakh (ea ei)
Ungara - Szeretlek!
Islandeza - Eg elska thig!
Indoneza - Saya cinta padamu!
Irlandeza - t'a gr'a agam dhuit!
Italiana - Ti amo!
Japoneza - Kimi o ai shiteru!
Koreana - Dangsinul saranghee yo!
Latina - Te amo!
Malaeziana - Saya cintamu!
Mandarina - Wo ai ni!
Norvegiana - Jeg elsker deg!
Poloneza - Kocham ciebie!
Portugheza - Eu te amo!
Rusa - Ya tyebya lyublyu!
Sanskrita - twayi snihyaami
Sarba - Volim te!
Slovaca - Lubim ta!
Slovena - Ljubim te!
Spaniola - Te amo!
Swahili - Nakupenda!
Suedeza - Jag dlskar dig!
Turca - Seni seviyorum!
Ucrainiana - Ya tebe kokhayu!
Galeza - Rwy'n dy garu di!
Yiddish - Kh'hob dikh lib!
Zulu - Ngiyakuthanda!
Pasareasca - Tepi iupibescpi
Limba gugustiucilor - Teglu iuglubescglu
Limba intoarsa - Csebui et
Si o limba inca necunoscuta - Te iubex...








